Romanul Liber Pagini Electronice | home
Nr 5/ 2001
Stimati cititori vã supunem atentiei un interviu luat dlui Secretar General Ion Varlam înaintea ultimului congres UMRL. Interviul reprezintã punctul de vedere al înlocuitorului interimar al dlui Ion Ratiu la acea vreme. Dincolo de accentele polemice si pe alocuri punctele de vedere personale ale domnuli Ion Varlam interviul reprezintã incontestabil o radiografie pertinentã a Exilului Românesc si a perioadei postbelice putin cunoscute de "generatia Internetului". De aceea considerãm cã meritã cunoscut de toti membri UMRL. Asteptãm cu nerãbdare comentariile dvs. pe adresa umrl@hotmail.com
webmaster Ioan Anghelescu.
VA SUPRAVIEtUI UNIUNEA MONDIALÃ A ROMÂNILOR LIBERI
DISPARItIEI LUI ION RAtIU?
Liviu Vãlenas.: - Stimate D-le Varlam, fiindcã sunteti un membru fondator (iar în prezent presedintele interimar) al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), vã propun sã discutãm despre aceastã organizatie, care a fãcut atâtea lucruri notabile în lupta contra comunismului din România si pentru democratizarea tãrii...
Ion Varlam.: - Uniunea Mondialã a Românilor Liberi a fost constituitã de Exil, în 1984.
În 1981 se organizase un organism care se chema Consiliul National Român, care fiind constituit pe bazã de partide (cum fusese si Comitetul National Român), a esuat.
Principala cauzã a esecului a fost însã pãtrunderea mitocanului în viata publicã a Exilului, un lucru de a cãrui importantã, însã, ne-am dat seama mai târziu. Este vorba de un lucru foarte grav si vã rog sã-mi dati voie sã fac, în acest punct al discutiilor noastre politice, o largã digresiune. Spre deosebire de exilurile cleorlalte tãri satelite ale URSS, cel românesc nu era afectat de diviziuni importante, pozitiile fortelor componente, atât fatã de situatia din tarã cât si fatã de puterile din Lumea Liberã, fiind aproape identice. Precizez cã Social-democratii n-au fãcut parte din Exilul nostru. Internationala socialistã le servea venituri confortabile, cu conditia, probabil, sã nu ia parte la activitatea noastrã politicã. În tot cazul, dupã Hrusciov, stângistii români din strãinãtate, de la social-democratii afiliati Internationalei a II-a pânã trotkistii afiliati celei de a IV-a (nu stiu decât pe un singur român care sã fi apartinut acestei categorii, pe economistul Ghitã Ionescu, profesor la universitatea Partidului Laburist Britanic, cunoscutã sub numele de ”London School of Economics”). Fapt este cã nu i-am vãzut aproape niciodatã la reuniuni românetti ti cã n'au luat parte la niciuna din actiunile îndreptate contra dominatiei sovietice si a regimului totalitar. Exilurile polonez, ceh si ungur cuprindeau partide net mai la dreapta decât legionarii si o întreagã varietate de formatii de stânga, unele dintre ele extremiste, care, fiind rivale, nu se suportau una pe cealaltã. Certurile ideologice care le divizau, de care noi eram scutiti, erau compensate de o mult mai mare disciplinã organizatoricã si, mai ales, de faptul cã disputele personale dintre leaderi, dacã existau, nu afectau câtuti de putin viata si activitatea politicã a acestor comunitãti. Or, marea slãbiciune a exilului românesc a fost alcãtuitã tocmai din permanentele conflicte de personalitate între leaderi sau, mai bine zis, între cei care se credeau sau voiau leaderi de drept. Începând cu nemãsuratul si nejustificatul orgoliu al Generalului Rãdescu care, ca sef al ultimului guvern legitim al României presovietice, fusese unanim recunoscut ca cel mai calificat pentru a reprezenta Rezistenta anti-totalitarã si anti-sovieticã, continuând apoi cu capriciile de primã balerinã a celor care pretindeau sã detinã rolul principal în orice organizatie sau manifestare româneascã din Lumea Liberã si sfârtind cu penibilele pretentii ale unor ne-personalitãti ca D-l Radu Câmpeanu, sau ale unor impostori ca D-l Cicerone Ioanitoiu - care, lipsiti fiind de orice credibilitate, nu se puteau reprezenta nici pe sine - aceste conflicte permanente au fost racila care a minat Exilul, reducându-i mijloacele de actiune si impactul asupra opinia publicã si a responsabililor politici din statele în care-si desfãsura activitatea. Aparitia în Occident a D-lor R. Câmpeanu si Nicolae Penescu - fostul Scretar-general al PNt - a dus la degradarea nivelului desbaterilor, atacurile personale trecând de la tonul pânã atunci civilizat al polemicilor dintre oamenii politici ai Exilului la stilul ”dialogului” dintre ”Dimineata” si ”Porunca Vremii” în ajunul ultimului Rãsboi Mondial. Ultima treaptã a decãderii a fost atinsã de aparitia mahalalei în viata publicã a comunitãtilor românesti din Apus si de pãtrunderea ei pe scena politicã a Exilului, ca efect al scãderii calitative a candidatilor la azil, revelatã de nivelul de educatie si de culturã, tot mai scãzut, al ultimelor valuri de refugiati, din ce în ce mai putin motivati politic, fugiti din tarã mai ales pentru procopsealã. Maxim Gorki scria, într-una din nuvelele sale, cã ceea ce-l deosebeste în mod funciar pe gentilom de golan este faptul cã stie sã se poarte în asa fel încât, în prezenta sa, oricine se simte în largul lui, în vreme ce purtarea golanului, dimpotrivã, face pe oricine sã se simtã stânjenit. Datã fiind conotatia simpaticã pe care a primit-o la noi, în 1990, cuvântul ”golan”, voi folosi substantivul derbedeu. Derbedeul este un produs al lumii suburbane - la propriu si la figurat - adicã o manifestare a mahalalei. Or, dacã mahalaua este locul predilect al comunismului - si acest lucru ne este zilnic dovedit de clasa politicã, de presã si de televiziune, care sunt principalele instrumente ale reproducerii sociale a "establishmentului" comunist - ea nu este monopolul lui exclusiv. Mitocani au fost si printre liberali, multi, mai ales în zona tãtãrescianã a acestei obediente politice. Dar, spre deosebire de tãrãnisti, în decãderea lor - inerentã demagogiei - nu au mers pânã la mahala, ei având ambitia de a rãmâne un partid de notabili. La Paris, nãvãlirea mahalalei a fost întruchipatã de D-l C. Ioanitoiu. Vârându-se fãrã jenã pretutindeni, el a sfârsit prin a face sã fugã în fata lui pe toti cei cãrora le repugnã sã fie cãlcati pe picioare, sã primeascã ”coate la ficati”, sã li-se vorbeascã necuviincios, sã asculte discursuri agramate, sã asiste la iesiri vulgare si sã fie acoperiti cu invective sau insulte de cum sunt în dezacord cu oratorul. Unul dupã celãlalt, toate forurile Exilului au fost invadate de mahalaua consortiului Ioanitoiu, din care oamenii cu bun simt si obraz s-au retras scârbiti, unul dupã altul. Nu cred cã D-l Ioanitoiu si socii sunt agenti ai Securitãtii, trimisi în misiune si remunerati. Dar sunt convins cã expedierea lui si a acolitilor lui dincolo de Cortina de Fier este opera Securitãtii, care stia cã aparitia unor derbedei si a unor scandalagii pe scena politicã a Exilului va avea un efect disolvant mai sigur si mai rapid decât infiltrarea unor agenti profesionisti, reprezentând totodatã o considerabilã economie pentru postul ”subversiune” din bugetul destinat combaterii centrelor de rezistentã anti-comunistã din afara granitelor. Aveam sã constatãm, mai târziu, cã derbedeismul politic a fost metoda pe care comunittii au folosit-o si pentru a destabiliza UMRL. Sistemul a functionat deosebit de bine în raport cu regretatul Iancu Ratiu, a cãrui desgust pentru comportamentele necivilizate tinea aproape de repulsia fizicã. Ceea ce-l facea usor de manipulat de cãtre cei care stiau sã foloseascã teama lui de vulgaritate si faptul cã grosolãnia îl paraliza literalmente. D-l Novacovici a fost probabil, ca si D-l Ioanitoiu - pentru cã si el este un" minus habens" care suferã de delirul ambitiilor frustrate - instrumentul inconstient al celor care voiau sã manipuleze prin el anumite medii în care le era greu sã pãtrundã. Novacovici seamãnã mai mult cu Câmpeanu decât cu Ioanitoiu, dar felul sãu de a-l manipula pe Ion Ratiu se întemeia pe agresivitate si pe repulsia fatã de conflictre a celui din urmã.
Revin acum la constituirea UMRL. Pentru a limita zona neîntelegerilor dintre fortele componente, s-a luat atunci hotãrârea sã nu se mai repete greseala despre care se credea cã a dus la esecul Consiliului National. Initiativa a fost a lui Ion Ratiu, care din 1975 încerca sã gãseascã o formulã pentru a reconstitui un organism reprezentativ al Rezistentei Anti-comuniste care sã fie recunoscut de statele Lumii Libere, cum fusese pânã atunci Comitetul National. Decizia am luat-o la 13 Noiembrie 1983, la Paris, când am lansat manifestul prin care-i chemam pe "românii liberi" sã se organizeze. Ca si în cazul Consiliului National, D-l Radu Câmpeanu s-a strãduit sã saboteze aceastã initiativã, cum dealtfel a fãcut cu orice încercare de a organiza actiunea politicã a Exilului, atunci când îsi dãdea seama cã nu are nicio sansã sã devinã seful grupului pe care încercam sã-l constituim. D-lui Câmpeanu îi lipsea însã bãrbãtia politicã: el actiona piezis, folosindu-se de altii, cum ar fi, D-l Dinu Zamfirescu - un intrigant lipsit de abilitate dar cu talent la scris si mult mai instruit decât el - care i-a fost multã vreme "cãinele muscãtor", si propria sa nevastã, o ex-activistã PCR, cu toate cele pe care aceastã calitate le comportã ca stil, nivel intelectual etc.
Adunarea constitutivã s-a tinut la Geneva, în zilele de 19 si 20 mai 1984, unde ne-am dus pregãtiti, cu statut, program, etc. UMRL a fost, finalmente, recunoscutã de facto, ca organ reprezentativ al Rezistentei Anticomuniste române si purtãtorul de cuvânt al opozitiei reduse la tãcere din tarã. Aceastã reprezentativitate nationalã a fost tacit recunoscutã de cãtre diversele cancelarii si guverne occidentale, ca si de instantele internationale, pe mãsurã ce am devenit interlocutorul lor, în urma demersurilor fãcute spre a le informa despre situatia generalã din tarã si a le semnala anumite cazuri speciale, cum a s-a întâmplat, spre pildã, pentru D-na Doina Cornea sau pentru revolta muncitorilor din Brasov, de la 15 noiembrie 1987.
L.V.: - Accesul la aceste instante si cancelarii occidentale nu a fost anevoios?
I.V.: - Ba da. În primul rând, pentru cã întretineau relatii oficiale cu guvernul de la Bucuresti. În al doilea, pentru cã acordul de la Helsinki din 1975, care s-a terminat prin crearea CSCE, valida împãrtirea Europei conform întelegerii zise de la Yalta (de fapt la Teheran, în 1943). Eram în plinã doctrinã Sonnenfeld-Brejnev, zisã "a suveranitãtii limitate", prin care fiecare din cele douã superputeri îsi reafirma drepturile asupra zonei de influentã exclusivã care-i era rezervatã. Cum am actionat noi? Ion Ratiu, reusind în afaceri, avea o situatie materialã pe care noi nu o aveam, îsi putea permite sã întreprindã cãlãtorii costisitoare, din cauza depãrtãrii "tintei" si a necesitãtii de a efectua sederi lungi acolo unde era necesarã prezenta unui reprezentant al nostru. Nu era de închipuit sã ai acces la o comisie senatorialã americanã sau la Departamentul de Stat fãrã sã faci anticamerã vreme îndelungatã, trebuia sã ai multã rãbdare, "când ai fost dat afarã pe usã, sã intri pe fereastrã". Ion Ratiu a avut aceastã rãbdare, tenacitate si temeinicie în actiune, mai mult proprie ardelenilor decât regãtenilor, nu pentru cã acestia ar fi mai superficiali, dar pentru cã nu au o experientã de luptã atât de durã cu asupritorii, ca acea a conationalilor lor de peste Carpati. Sunt nevoit, din aceastã cauzã, sã-i aduc un sincer omagiu, din pãcate, postum... Ion Ratiu apartinea, sã nu uitãm, primei generatii de transilvãneni care scãpase de sub jugul maghiar. Iar ascendentii lui i-au insuflat acest spirit de dârzenie, de perseverentã, de patriotism - mai puternic decât al regãtenilor, din cauza suferintelor mai mari si a frustrãrilor acumulate de secole. Ion Ratiu mergea deci în fiecare oras unde se tinea o adunare unde se putea vorbi despre situatia din România, ne lipsind de la nicio reuniune a Consililui pentru Securitate si Cooperare în Europa, fie cã era Belgrad, Paris sau Madrid, si încerca sã fie primit si sã aibã întrevederi cu personalitãtile de vazã, abordând în special domeniul care se chema "cotul al treilea", unde se discuta chestiunea drepturilor omului, care era modalitatea cea mai practicã, în aceea perioadã, de a aborda nelegiurile care aveau loc în România si extraordinarele suferinte ale populatiei, care era afectatã de o penurie cumplitã si de carente de tot felul. Astãzi, din cauza exasperãrii pe care o produc sperantele dezamãgite - mai ales de regimul Constantinescu, care crease iluzii imense - concetãtenii nostri au tendinta sã uite ce s-a întâmplat si cum o duceau înainte de 1989, când trebuiau sã se aseze la cozi, pe ger, în mijlocul noptii, spre a obtine niste nenorocite de ghiare de pasãre în loc de "carne" copiilor lor care aveau nevoie de proteine si-i asteptau acasã în apartamentul neîncãlzit…
L.V.: - Cum lucra, concret, atunci conducerea UMRL-ului?
I.V.: - Era un comitet de conducere care se ocupa cu administrarea UMRL, la care veghea D-l Doru Novacovici, un bun gospodar si un propagandist eficace, lipsit însã de orice culturã si viziune politicã: anticomunismul lui era întemeiat numai pe suferintele îndurate, nu si pe cunoasterea problemelor si cãutarea de solutii. Din pãcate, a vrut sã facã din UMRL instrumentul propriei sale promovãri - dupã modelul lui Câmpeanu, pe care-l admira, pentru care cauza româneascã nu era decât un mod de a face sã se vorbeascã despre el si locul de desfãturare al veleitãtii lui de a juca un rol. Cu alte cuvinte: arivism politic. Treaba propriu zis politicã o fãcea un grup restrâns, format din oameni cultivati si, evident, mai pregãtiti: Ion Ghika, Dan Cernovodeanu, Alexandru Herlea si subsemnatul, secretariatul nostru fiind asigurat cu eficacitate în mai multe limbi de Dana Konea-Petrisor. Câteva cuvinte despre contributia mea. Studiasem stiintele politice, dreptul si finantele publice, cunosteam totalitarismul pe toate fetele, din experienta dobânditã în România si prin studierea lui la universitate si cunosteam foarte bine modalitãtile trecerii de la totalitarism la democratie si de la economia cu planificare autoritarã la cea de piatã, pe care începusem sã le cercetez încã de pe vremea când eram student. Mentionez cã, imediat dupã terminarea magisterului, m-am înscris la doctorat. Subiectul pe care-l alesesem era paralela dintre comunism si national-socialism. Din cauza terorismului intelectual exercitat de stânga, toti profesorii la care m-am dus pentru a le cere sã-mi fie directori de tezã au încercat sã mã convingã sã-mi schimb subiectul si s-au desistat atunci când au vãzut cã nu renunt. Desi îsi încetase activitatea strict pedagogicã, indignat de reactia colegilor sãi, Profesorul Raymond Aron, s-a oferit sã-mi fie el director de tezã. Din pãcate, cum eram salariat si-mi trebuia aprobarea întreprinderii pentru a mã absenta de la serviciu atunci când aveam seminarii la care prezenta era obligatorie, n-am obtinut autorizatia sefilor mei si nici ”pe furate” n-am reusit sã lipsesc de la birou. Cum militam în cercuri anti-comuniste de orientare crestin-democratã, eram la curent nu numai cu actualitatea politicã dar si cu anumite dedesubturi ale acesteia, pe care mijloacele de informare nu le abordau. Cunoscând mijloacele de actiune ale comunistilor, stiam ceea ce trebuie fãcut pentru a le contracara si care era riposta potrivitã. Grupul din care fãceam parte îi pregãtea lui Ion Ratiu strategia si documentele de care avea nevoie pentru fiecare actiune - de exemplu pledoaria pentru a se refuza României clauza natiunii celei mai favorizate, pe care rabinul Mozes Rosen se ducea în fiecare an s-o cearã la Washington. Ion Ratiu a fost întotdeauna un mare democrat, în sensul cã a stiut sã lucreze cu o echipã, respectând principiul consensului, tinând cont de opiniile fiecãruia din membrii ei si supunându-se pãrerii majoritare. O sã ilustrez acest lucru prin felul sãu umoristic de a se descrie pe sine: "cred cã nici un alt român nu are capacitatea mea de a lua suturi în fund cu zâmbetul pe buze". Trebuie sã spun cã aceastã disponibilitate a lui Ion Ratiu la criticã si la amendare fãcea din el un un om cu care era deosebit de plãcut sã colaborezi. Avea o foarte mare rãbdare, niciodatã nu te întrerupea când vorbeai, te asculta pânã la sfârtit si fãcea acest lucru chiar cu un interlocutor dificil ca mine, care sunt foarte exigent dar si uneori pripit: cred cã eficacitatea în actiune este conditionatã de capacitatea de a decide rapid, riscul erorii - evident mai mare decât în cazul unei îndelungi chibzuinte - fiind net mai mic decât cel al unei hotãrîri tardive, deobicei cauza esecurilor si a ratãrii initiativelor. Mai existau si alte motive pentru neîntelegeri…
L.V.: - De ce?
I.V.: - Se întâmpla ca Ion Ratiu, care nu mai trãia în România din 1939 si avea dificultãti în a întelege anumite probleme din tarã, pe care nu le poti cunoaste decât din experienta trãitã, sã mã irite prin "abstractia" unor puncte de vedere întemeiate pe o perceptie exclusiv livrescã a faptelor. Avea o anume tendintã - care provenea dintr-o extrapolare a faptelor din propria sa tinerete - de a face din extremismul de dreapta ceva mai amenintãtor pentru libertate si democratie decât comunismul, pentru simplul fapt cã Uniunea Sovieticã, din întâmplare si nu printr-o optiune deliberatã - atacul german din 21 Iunie 1941 - fusese aliatul celor douã mari puteri democratice, Statele Unite si Marea Britanie. Nu putea sã înteleagã cã alianta cu legionarii împotriva comunismului era cel putin atât de legitimã…
L.V.: - De aici provenea, bãnuiesc si aversiunea (absurdã) a lui Ion Ratiu contra Miscãrii Legionare?
I.V.: - Aversiune este un cuvânt nepotrivit pentru un om atât de moderat. Dar de acolo venea înversunarea sa, absurdã de multe ori, cum ati spus si Dvs., contra legionarilor în ansamblul lor. Nutrea însã o mare simpatie pentru unii legionari, de care rãmânea foarte legat. Spre pildã poetul ªtefan Baciu, cu care fusese coleg la universitate si cu care împãrtãtise bucuriile petrecerilor din anii studentiei, al cãrui legionarism rãmâne cu atât mai greu de înteles cu cât este evreu dupã mamã. Pe mine m-a descumpãnit reactia lui Iancu Ratiu la eseul despre totalitarism pe care mi-l a publicat în ”Românul Liber”, din care am dedus cã întelesese foarte bine ceea ce fusese hitlerismul si ceea ce fusese stalinismul, dar cã nu ”descoperise” totalitarismul ca esentã comunã a ambelor fenomene. Dar de mortibus nil nisi bene...
La Conferinta pentru Securitate si Cooperare care s-a tinut la Paris, în Mai-Iunie 1989, deci ultima sesiune a acestei instante dinaintea cãderii comunismului, UMRL a prezentat un raport foarte apreciat. Mãrturisesc sincer cã noi nu ne-am atteptat la acest succes pentru cã prezentaserãm multe alte memorandumuri bine fãcute ti interesante, dar, în general, ele nu se bucuraserã decât de aprecieri strict politicoase din partea celor cãrora le erau remise. Era un document sintetic ce prezenta situatia din România. Redactat în limbile francezã si englezã (astãzi tradus pe româneste si disponibil la editura Pampedia) a atras atentia unui conoscut editor american, Forbes - patronul grupului de presã cu acelati nume si directorul cunoscutei reviste "Fortune" -, care ne-a cerut permisiunea sã reproducã cele mai semnificative pasaje în publicatiile sale. Între timp însã, lucrurile din România au evoluat în sensul cunoscut si interesul pentru documentul nostru a fost eclipsat de descoperirea, la fata locului, a unei realitãti vii, care o depãsea cu mult pe cea descrisã în elaboratele noastre.
La aceasi conferintã de la Paris a avut loc o foarte importantã luare de pozitii a presedintelui Mitterrand, care avea sã fie ulterior recuperatã cu un sens deviat, aproape pervers, de cãtre diplomatia americanã, pentru a justifica diverse interventii, cum a fost aceea din Kosovo, de anul trecut, ale cãror scopuri reale s-au dovedit a fi cu toul altele decât cele (umanitare) declarate. Presedintele Mitterrand a spus în 1989, cã "obligatia de neingerintã în afacerile unui alt stat înceteazã acolo unde începe dreptul de asistentã al celor ale cãror drepturi sunt violate". Mitterrand a mai adãugat, aproape tintind cu degetul la delegatia românã, "existã rãspunderi care nu pot rãmâne retorice si va veni momentul când cei care recurg la retoricã vor trebui sã rãspundã pentru faptele lor!"
L.V.: - UMRL-ul trebuia sã fi fost si bine infiltrat, gresesc?
I.V.: - Am suferit, evident, tetnative de infiltrare, dar le-am "mirosit", detectându-le la timp. Unul din infiltrati, pseudo-colonelul Mircea Constantinescu din Frankfurt pe Main, a încercat sã se bage prin mai toate organizatiile posibile ale Exilului. Acum este infiltrat în ANCD, fiind "reprezentantul" acesteia în Germania! Probabil cã asta este misunea lui, sã se infiltreze peste tot. De D-rul Florin Mãtrescu nu pomenesc acum, voi vorbi de el mai târziu.
L.V.: - Deci UMRL-ul a fost creat dupã esecul Consiliului National Român...
I.V.: - Dupã disparitia, de facto, în 1975, a Comitetului National Român, initiativa constituirii unui alt organism reprezentativ al Rezistentei Anti-comuniste a apartinut fostului secretar general al PNt, Nicolae Penescu, care a gãsit printre legionarii moderati, care apartineau indiscutabil Rezistentei Anti-comuniste, niste colaboratori leali, sincer convertiti la democratie, în persoanele lui Horatiu Comaniciu si Fotin Enescu. De la început si în continuu sabotat de Radu Câmpeanu, Consiliul National Român a rezistat acestui boycott, emfaticul tribun liberal ne având partizani printre români, nici legãturi cu fortele politice din statele occidentale, unde partidele liberale sunt niste raritãti nesemnificative, care supravietuiesc numai gratie oportunismului cu care sustin, alternativ, programele conservatorilor si ale socialistilor care n'au majoritatea necesarã pentru a forma singuri guvernul. Consiliul National a degenerat rapid în mahala atunci când în el "s-a bãgat", în cel mai ordinar sens al cuvântului, D-l Cicerone Ioanitoiu, cea mai vulgarã expresie a mahalagismului politic din exilul românesc. De omul care "se bagã" nu poti scãpa: se vârã oriunde. Prezenta lui Ioanitoiu - care a vut grijã sã-si aducã acoliti de aceeasi plãmadã cu el - i-a fãcut pe toti oamenii seriosi si decenti sã refuze sã ia parte la reuniunile unde venea acest personaj suburban si subaltern (a apãrut pe scena politicã în calitate de om de casã si "mardeias" al lui Penescu, mai întâi în 1945, la Bucuresti, apoi la Paris în 1979)... La un moment dat, Ion Pantazi - fiul ministrului condamnat la moarte si gratiat în 1946 - care era un proaspãt venit în Occident (în 1978) si total strãin de politicã, desi cu atasamente antonesciene foarte clare si justificate, a întreprins sã-i "reabiliteze" pe cei de dreapta. Ceea ce a fãcut era într-un fel inutil, deoarece nici antonescienii, nici legionarii, nu erau exclusi de la activitãtile Exilului, din contra. Vreau aici sã fac o parantezã: românii puteau sã fie uniti, cu conditia sã fie vorba de scopuri limitate ti precise. De fiecare datã cã era de fãcut ceva clar, de pildã o încunostiintare a oficialitãtilor franceze despre un anume fenomen grav din România, care justifica mobilizarea si militantismul, românii se puteau uni si erau capabili sã actioneze împreunã. La Paris, exista un grup de români, care se întrunea periodic în sala misiunii greco-catolice române din rue Ribeira, care mergea - ca deschidere a evantaiului politic - de la legionari si antonescieni pânã la ceea ce existase mai la stânga pe scena politicã româneascã, adicã Partidul National tãrãnesc, si care-l includea si pe Marcel Schapira, care era deopotrivã, seful unei loje masonice românesti din Franta si un reprezentant al evreimii din România. Prin urmare, nimeni nu considera cã este imposibil sã stai la aceasi masã si sã iei hotãrîri alãturi de reprezentanti ai Miscãrii Legionare si fosti demnitari antonescieni, cum era de pildã D-l. George Barbul, pe care-l cunoasteti si Dvs. Acest dialog era deci absolut practicabil. De altfel el avea loc periodic, fie si pentru a face un tur de orizont al situatiei din România. În afara D-lui Barbul, însã, competente politice reale si capete luminate nu prea erau printre participantii la aceste reuniuni.
L.V.: - Fiindcã vorbim de legionari, de Miscarea Legionarã, acestia, ca si antonescienii, s-au plâns cã au fost exclusi, din dorinta si ordinul lui Ion Ratiu, din UMRL... Este adevãrat?
I.V.: - Nici gând! Mai întâi, ideea cã Ratiu ar fi dat ordine o poate avea numai cine nu l-a cunoscut pe Conul Iancu!.
Legionarii, ca si cei care se considerau antonescieni, puteau face parte din UMRL, cu titlu personal. Nu exista nici un fel de discriminare: nimeni nu putea sã vinã în UMRL cu pretentia de a reprezenta o miscare politicã, indiferent dacã era liberal, tãrãnist sau legionar. Ba chiar comunist. Însã, din UMRL puteau sã facã parte numai oameni cu angajamente democratice, pentru simplul motiv cã organizatia îsi propunea sã restaureze democratia în România. Iar ca organizatia sã fie credibilã, nu puteai sã vii în ea ca reprezentant al unui partid cu reputatie nedemocraticã, dacã nu chiar anti-democraticã, sau cu idei de acest fel. Fiecare venea în UMRL cu titlu individual, asa cã am avut si legionari care au aderat la UMRL. În UMRL s-a întâmplat însã ceva extraordinar si acest lucru poate fi privit ca un accident: am avut ca membri, ba chiar ca membri fondatori pe niste social-democrati din România. Or, pânã atunci, Internationalele lor le interziseserã socialistilor de varii obediente sã facã parte din organizatiile cu caracter anti-comunist declarat. Internationala a II-a le asigura tuturor membrilor PSDR situatii exceptionale în Occident. Dacã erau mai tineri, primeau imediat slujbe bine plãtite (Cf. cazul Bãdãrãu sau Krasnoselski), iar dacã erau ceva mai bãtrâni (Cf. Vinogradski si Catona), aveau pensii ”imperiale”, de cca. 3.000-5.000 de mãrci germane pe lunã. Dintre social-democratii români ajunsi în Occident patru erau activi: Vinogradschi în Germania, Krasnoselski (cel de la "Europa Liberã") la Geneva, Catona si Bãdãrãu la Paris. Niciunul din ei, însã, nu s-a implicat în chestiuni românesti, nu s-a arãtat solidar cu cauza româneascã, nu participa la reuniuni etc. Ei nu s-au manifestat cu ocazia unor evenimente care adunau toatã românimea într-o singurã suflare. Vinogradski si Catona au venit la UMRL, dar nici aici ca sã facã ceva alãturi de noi: au participat doar la reuniuni festive, cum au fost cele prilejuite de congrese. Veneau probabil, este o deductie a mea, sã simtã pulsul, trimiti de conducerea lor.
L.V.: - Despre Duiliu Vinogradschi, din douã cãrti scrise de Mihai Pelin & cie. aflãm cã Vinogradschi era în realitate omul Securitãtii, avea numele de conspirativ de "Leul"...
I.V.: - Eu nu am nici o îndoialã cã unii dintre acesti social-democrati serveau Securitatea. Dar si fatã de D-l Pelin, un agent notoriu al Securitãtii-SRI, specializat în diversiune, am cea mai expresã rezervã. Dar pe social-democrati îi cunosteam din România, din închisori si din afara lor. Ei au fost primii care si-au fãcut mea culpa pentru a scãpa cu mai putini de ani de închisoare, primii care au acceptat compromisul cu totalitarismul... Ei au fost în centrul operatiei "Dialog" din Germania, pe care PSD german l-a finantat spre a-i îndepãrta pe refugiatii români de organizatiile anticomuniste ale Exilului si a-i face sã dialogheze cu regimul de la Bucuresti, o initiativã care se înscria în strategia de salvare a idealului socialist prin reformarea comunismului din interior. Social-democratii au marsat de la început la diversiunea KGB pe care a reprezentat-o "disidenta", aceasta urmãrind abandonarea obiectivului fundamental al fortelor democratice - distrugerea regimurilor totalitare de tip sovietic, ca singurã modalitate a restaurãrii sau instaurãrii democratiei - si înlocuirea lui prin amendarea "sistemului socialist", perfect ”acceptabil” dacã se punea capãt ”abuzurilor” si ”incompetentei” care-i grevau functionarea, înlocuindu-se câtiva factori responsabili.
L.V.: - Deci în UMRL nu se intra pe bazã de apartenentã politicã, UMRL-ul nu era structurat pe partide?
I.V.: - Nu. Aveam multi tãrãnisti, dar nu erau primiti scandalagii ca Cicerone Ioanitoiu. Se fãcea un fel de selectie: trebuia sã fi un om civilizat, sã te porti ca lumea. UMRL-ul a fost controlat, din punct de vdere administrativ, de familia Novacovici, adicã de sotii Novacovici. Trebuie sã spun cã ei au muncit mult în acest domeniu. Fiecare dintre noi aveam o activitate profesionalã. Doru Novacovici, fiind inginer constructor, trãia din expertizele pe care le fãcea, pe contul primãriei de la Saint Maur, lângã Paris, al cãrei salariat a fost pânã la ietirea la pensie. A avut mare noroc sã fie angajat acolo, legându-se cu prietenie de primarul, care de vreo 30 de ani tot este reales, ca reprezentant al unui micro-partid "socialist de dreapta"...
L.V.: - Aud pentru prima datã de aceastã notiune...
I.V.: - Având chiar legãturi cu extrema dreaptã, dacã admitem cã aceste este locul în care se situeazã Frontul National al D-lui Le Pen, cum pretinde mass-media din Franta. ªtim însã cã Le Pen a fost la congresul partidului lui Vadim Tudor si c-a trrimis delegati la congresul partidului lui Jirinowski. Primarul cu pricina l-a sprijinit foarte mult pe Novacovici. Gratie lui am putut noi sã tinem la Saint Maur reuniuni la costuri reduse, cum a fost cazul primelor douã congrese de dupã constituire ale UMRL. Buna credintã si candoarea lui Ion Ratiu, care niciodatã nu se gândea cã cineva ar putea sã se foloseascã de el, a fãcut ca Novacovioci sã se bucure din partea lui de un "cec în alb": îl lãsa sã facã orice în numele lui. Inclusiv sã-l compromitã... Novacovici, care învãtase aceste tehnici smecheresti de la primãriile din România, încerca sã le aplice si la Saint Maur, si în Franta în genere. În schimbul anumitor beneficii, sau a anumitor avantaje în afaceri, pe care Novacovici le oferea unor functionari, acestia acceptau sã închidã ochii fatã de anumite neregularitãti... Probabil cã Doru Novacovici s-a gândit sã-l compromitã pe Ratiu pe calea aceasta. Cum Novacovici era cel care, de facto, nu de jure, dispunea de fondurile UMRL, a fãcut nitte transferuri, care în sine nu constituiau delapidãri sau deurnãri, dar nu era el cel autorizat sã le facã. Aceste transferuri s-au fãcut fãrã semnãtura lui Ion Ratiu, iar acesta a trãit tot timpul cu frica de a nu se afla cã el a fãcut o neregularitate, desi ea era fãcutã exclusiv de secretarul general al UMRL, Doru Novacovici. Acesta a fost motivul, ca la "faimosul" congres al UMRL de la Saint Maur, din mai 1991, Ion Ratiu sã aibã o atitudine foarte pasivã, motiv pentru care a fost dat la o parte. Acolo de fapt s-a produs o clarã manevrã de diversiune, cu oameni veniti de la Bucuresti. Printre altii, Doru Novacovici l-a invitat din România pe ziaristul Sorin Rosca-Stãnescu, un bãiat foarte simpatic, dar care, nu stiu dacã voluntar sau involuntar, a participat din plin la aceastã diversiune. Printre altele, a prezidat adunarea, fiind total necalificat s-o facã (si din punctul de vedere statutar si din cel al priceperii neceare)... Doru Novacovici, care luase "exemplul" lui Radu Câmpeanu ("dacã Câmpeanu este un personaj important în România, de ce sã nu fiu si eu..."), fusese în prealabil primit în audientã de Ion Iliescu si de Petre Roman, si era extraordinar de mãgulit de importanta pe care ”emanatii” i-o acordaserã... În plus, îsi constituise niste societãti comerciale în România, visând sã devinã milionar, fãcând import-export!...
L.V.: - Încep lucrurile sã se lãmureascã...
I.V.: - Dupã pãrerea mea, nevasta lui Doru Novacovici era angajatã în ”altfel de activitãti”, cu alte cuvinte era securistã... Ion Ratiu a fost, împreunã cu Radu Câmpeanu, unul din putinii oameni care, dupã schimbãrile din Decembrie 1989, s-au întors imediat în România. Dupã pãrerea mea, ambii au fost initial niste patrioti, însã pe acest patriotism s-au grevat niste ambitii, inclusiv la Ion Ratiu. Pentru cã nu se poate nega cã Ion Ratiu avea ambitiile sale: a dorit sã fie presedintele României, poate mai mult decât Radu Câmpeanu...
L.V.: - De ce mai mult? Radu Câmpeanu a candidat de douã ori la presedintia României, în 1990 si 1996, iar Ion Ratiu o singurã dat0ã, în 1990...
I.V.: - Pot sã vã spun acum cã, în toamna anului 1999, când am decis, în principiu, sã creãm din UMRL un partid politic, în ciuda rezervei exprese a lui Ion Ratiu (însã el, fiind un presedinte foarte democratic, s-a supus deciziei Comitetului Coordonator), l-am rugat sã accepte, dacã acest partid reuseste sã se nascã, sã fie candidatul sãu la alegerile prezidentiale din anul 2000.
L.V.: - Însã a intervenit boala sa incurabilã...
I.V.: - Probabil cã el stia deja de acest cancer, pentru cã ne-a spus cã nu ne poate rãspunde înainte de prima jumãtate a lunii Ianuarie 2000... A precizat chiar si data: 15 ianuarie 2000! Deci cu o zi înaintea mortii sale....
L.V.: - Sã revenim la evolutia UMRL-ului, dupã congresul "faimos" de la Saint Maur, din 1991...
I.V.: - Trebuie sã reamintesc contributia lui Ion Ratiu la democratizarea României. El a adus, imediat dupã ianuarie 1990, mijloace tehnice foarte importante în România, aparaturã de birou, calculatoare, aparaturã medicalã, au fost folosite fonduri considerabile, etc., ei bine, toate bunurile materiale aduse de Ion Ratiu si donate în diverse pãrti, au fost distruse TOTAL de mineri, în 14-15 iunie 1990!... Uniunea Mondialã a Românilor Liberi nu s-a mai putut ridica din aceastã ruinare...
L.V.: - Ca sã fim corecti, nu minerii au distrus bunurile aduse de Ratiu, ci SRI-ul, Securitatea, deghizatã în mineri...
I.V.: - Absolut, asa este! Eu am dovezi cã asa s-au întâmplat lucrurile! Acelasi lucru l-am constatat eu în timpul mineriadei din sepetmbrie 1991, printre mineri erau bãgati oameni care erau securisti care-i organizau si-i îndrumau. Când scopul mineriadei a fost atins - îndepãrtarea lui Petre Roman - securistii au dispãrut si minerii au rãmas singuri, dezorganizati. Când s-a creat impresia cã minerii sunt pe cale de a fi recuperati - ceea ce din pãcate nu era devãrat - tot securistii, adicã trupele SRI, au tras în ei. Am admirat-o mult pe D-na Doina Cornea pentru curajul ei, dar nu si pentru pretentia ei de a face analize politice: era de cele mai dese ori ”pe din afarã” cum se spune. Dar, în Septembrie-Octombrie 1991 a vãzut just si, cum fãceam aceeasi analizã, am fost implicit alãturi de ea. A înteles cã, în acel moment, presiunea minierilor abandonati pe strãzile Bucurettilor ar fi trebuit sã fie folositã de opozitia democraticã pentru a constitui un guvern care sã încerce sã restabileascã regulile jocului democratic, falsificate de formatiile iscate din PCR, recuperând pozitiile pe care fortele anti-comuniste le ocupau în Ianuarie 1990. Mai vreau sã spun ceva foarte important: UMRL a încercat tot timpul sã uneascã partidele, mai ales cele trei denumite ”istorice” (PNL, PNtCD si PSDR), ca sã constituie un nucleu credibil al opozitiei. UMRL-ul era convins cã aceste partide n-au nici o sansã sã câstige alegerile, dar cã trebuie sã se întãreascã pentru viitoarele alegeri si, în acest scop, sã constituie un bloc capabil de a-i înfrunta pe neocomunisti. Aceastã idee si-a însutit-o si Pretedintele Coposu, dar numai dupã mineriada din Iunie 1990, când a acceptat sã se aseze la aceasi masã cu Radu Câmpeanu si Sergiu Cunescu. La initiativa UMRL - D-na Cornea care a fost unul din principalii ei promotori, era primul membru din tarã al organizatiei noastre - s-a creat Forumul Democratic Antitotalitar, care, înafara partidelor istorice, mai cuprindea o serie de partidulete, din care a supravietuit doar Partidul Ecologist Român, al d-lui Otto Weber.
L.V.: - Vorba vine cã a supravietuit... A fost mentinut în viatã artificial, acum probabil va fi lãsat sã-si dea obstescul sfârsit...
I.V.: - Este posibil sã aveti dreptate. A fost mentinut în viatã pentru ca aceastã idee, foarte la modã astãzi - ecologia - sã nu fie confiscatã de stânga, ca în Occident. Ulterior, UMRL-ul nu a mai actionat decât în cadrul CDR - noua denumire a Forumului Democratic Antitotalitar, un apelativ grãitor, prin redundanta sa, în privinta nivelului de culturã politicã a românilor din tarã. Dispunând de oameni pregãtiti - putem, judecând retroactiv, spune cã înafara celor care au reprezentat în Conventie UDMR, au fost singurii oameni din aceastã aliantã care aveau pregãtirea necesarã pentru a o putea face sã functioneze si, dacã ar fi fost ascultati, s-o ducã la victoria electoralã. ªi asa UMRL-ul a avut un rol edificator si constructiv. Aceste afirmatii nu sunt niste simple pretentii si nu se întemeiazã pe ”complexul de superioritate” - justificat, dar înjust atribuit - românilor care s-au întors din Exil pentru a-i ajuta pe cei din tarã, în primul rând cu cunostiintele lor. Existã, ca mãrturie a competentei membrilor ei, analizele politice si dãrile de seamã care aratã pozitia adoptatã de UMRL în diverse ocazii. Parcurgerea acestor documente, astãzi, dovedeste oricui le cerceteazã, justetea vederilor noastre, atât în privinta situatiilor în care ne aflam atunci, cât si a oamenilor a cãror candidaturã ne era propusã. Calitatea unui analist politic nu este doveditã de potrivirea vederilor lui cu configuratia politicã a momentului în care o face, ci de confirmarea lor de cãtre evenimentele ulterioare.
A urmat însã apoi, în mai 1991, "operatiunea Novacovici", urmatã de niste procese, pierdute de Novacovici si gruparea sa, în urma cãrora disidenta lor nu mai are voie sã foloseascã numele nostru.
L.V.: - "Operatiunea Novacovici" este Congresul trucat de la Saint Maur din 1991?
I.V.: - Da. La acest congres, Novacovici a aranjat lucrurile de asa manierã, încât el sã fie ales presedinte si sã-si impunã un birou compus din creaturile sale. De fapt a reiesit ulterior cã mai degrabã a fost el creatura acolitilor sãi. Din acest birou fãcea parte un Domn Popovici, un prieten de-al D-lui Gelu Voican-Voiculescu, prin care se pare cã acesta trimisese la televiziunea francezã, contra bani, caseta cu a doua serie a procesului Ceausestilor, si un fost coleg de-al meu de închisoare, D-l Doru Dumitrescu, care s-a revelat a fi un securist. Acesta si-a vãzut în continuare numai de treburile sale de sereist sau securist în România (unde Novacovici îl desemnase ca sef de filialã) si a dispãrut din analele UMRL-ului. Al doilea ca importantã în disensiunea lui Novacovici, este D-l Ion Alexandru Munteanu, din Sibiu, fost medic-MAI, deci ofiter de Securitate, fost demnitar comunist local si escroc. El a fãcut bani multi în România, vânzând ajutoarele colectate gratuit de sectiunea germanã a UMRL. Fiind medic stia foarte bine care erau medicamentele scumpe, pe care le-a vândut în loc de a le distribui gratis, având din cauza aceasta si unele neplãceri. Însã, cum cunostea judecãtorii si sistemul judiciar din România, s-a ”descurcat” fãrã sã aibã de suferit pe urma acestor vânzãri ilicite. În Germania el s-a dat drept refugiat politic, pretinzând c-a fost persecutat de regimul comunist. Or, în România fusese condamnat de drept comun, pentru extorcare de fonduri si abuz de încredere, într-un proces în care au figurat, printre victime, si niste rude prin aliantã ale familiei mele.
L.V.: - Disensiunea lui Novacovici mai supravietuieste?
I.V.: - N-a murit încã! Ea are un nucleu activ în Germania, în jurul acestui doctor Munteanu, care este noul presedinte (Novacovici fiind acum presedintele de onoare). Mai sunt si circa 20 de persoane active în jurul lui Novacovici, care locuiesc aproape toate, ca si el, la Saint Maur. În genere sunt clientii lui, adicã trãiesc din comenzile fãcute de primãria de la Saint Maur, pe care pânã nu demult le mijlocea el.
L.V.: - În afarã de distrugerea UMRL-ului "istoric", care ar fi alt scop al acestei dizidente?
I.V.: - Nu cred cã scopul a fost ”distugerea” UMRL-ului ”istoric”, cum îl numiti Dvs., ci controlarea, captarea lui. Novacovici, Munteanu si socii vor sã facã carierã politicã, sã joace un rol care sã le întãreascã influenta asupra curentului de afaceri între România si tara lor de resedintã, adicã Germania si Franta. Au scos si o publicatie care uzurpeazã numele de "Românul liber", care este înregistratã la Londra si-i apartine lui Ion Ratiu (si-a încetat aparitia în Iulie 1997). Novacovici a scos în paralel o revistã cu acelasi nume, foarte prost fãcutã de el însusi, tipãritã la imprimeria primãriei din Saint Maur, în care 8 din 10 articole erau semnate de el si de membrii familiei sale. A dispus însã de serviciile unui eminent analist politic, ale cãrui articole din gazeta municipiului Saint-Maur le traducea în româneste. De câtãva vreme, aceastã gazetã apare în România (la Cluj) si este mult mai bine fãcutã - as spune chiar cã este net peste media presei românesti . Ca sã nu poatã fi dat în judecatã, doctorul Munteanu, care-o conduce acum, nu mai folosette grafismul original al titlului,"Românul Liber", dar continuã sã foloseascã sigla UMRL.
L.V. . - Cine scrie la acest ziar?
I.V.. - O serie întreagã de jurnalisti, care pentru mine sunt nitte necunoscuti. Sunt persoane din Germania si din România, nume românesti anonime. Orientarea politicã a ziarului este nationalist-patrioticã si de naturã sã placã publicului românesc, ba chiar sã-l intereseze. Ceea ce sperã Novacovici, si este cert cã se dedicã acestui scop, este sã obtinã o reprezentare politicã a exilului românesc, al cãrui purtãtor de cuvânt sã fie el si grupul sãu. Am observat cã are mare trecere pe lângã presedintele Constantinescu - care întretine relatii cu el desi este perfect la curent cu litigiul dintre noi si el, si ne datoreste nouã, nu lui Novacovici, si rolul sãu de Presedinte al CDR, si locul de la Cotroceni - si-l pune în evidentã tocmai pentru cã-l deranjeazã competenta si rigoarea prin care, spre deosebire de D-sa si de majoritatea formatiilor din CDR, noi ne-am manifestat constant, refuzând minciunile pioase si demagogia, incluziv pentru a denunta escrocheria electoralistã numitã ”contractul cu România”. Novacovici a cultivat din 1990 ”prietenia” cu presedintele Iliescu, care i-a menajat execelente relatii cu Televiziunea Românã, al cãrui departament International (TVRI) îi rezervã mereu câte-o emisiune. Are trecere si pe lângã cealaltã ramurã a ex-PCR, D-l Petre Roman intervenind pe lângã prefectul PD de Prahova, spre a facilita tinerea la Busteni a congresului organizatiei lui Novacovici, în ciuda interdictiei de a folosi numele de UMRL pe teritoriul României, consecutivã condamnãrii în procesul pe care l-a avut cu noi.
L.V.: - Are trecere si pe lângã SIE, pentru cã a dat în 1999 un interviu lung unei reviste finantatã de acest serviciu, "Lumea Magazin"...
I.V.: - Novacovici a participat si la sesiunile Forumului Presei Române de Pretutindeni, unde am constatat cã este mare prieten cu reprezentantii ministerului afacerilor externe - care sunt ”cadre” mostenite de la regimurile Ceausescu si Iliescu. Acelasi lucru este valabil si pentru relatiile cu responsabilii de la televiziune...
L.V.: - Aceastã televiziune, patronatã de Serviciul de Informatii Externe (SIE) are si alti clienti permanenti, în afarã de Doru Novacovici, de exemplu, pe D-na Brândusa Massion din Offenbach, Germania...
I.V.: - Care pretinde c-a fost persecutatã politic, pe motiv cã tatãl ei a fost legionar. Dupã investigatiile fãcute de românii din Frankfurt si München, se pare cã D-na Massion si-a creat o falsã biografie...
L.V.: - Revenind la istorie, de ce nu s-a putut uni exilul românesc în anul 1988, când Ion Pantazi a fãcut acea tentativã de unificare, pe baze confederative, din care s-a nãscut Congresul Mondial Românesc? Ion Pantazi a afirmat cã cel care a sabotat unirea exilului în acel an a fost Ion Ratiu, cu UMRL-ul sãu...
I.V.: - UMRL-ul a fost reprezentat, la adunarea constitutivã a acestui congres de la Paris, de cãtre doi membri ai sãi: regretatul Mircea Dumitrescu si Ion Varlam. Au fost mai multi ”umerelisti” în salã, dar împuterniciti am fost noi doi. Pentru noi era clar cã aveam de-a face cu o manevrã de diversiune, Ion Pantazi fiind însã omul manevrat, nu manipulatorul. Este curios cã printre promotorii actiunii lui Pantazi - clar îndreptatã contra lui Ion Ratiu, pe care-l detesta pentru cã vorbea contra regimului Antonescu, deci si a tatãlui sãu, pe atunci ministru de rãzboi, dacã nu si contra UMRL - se afla si doctorul Florin Mãtrescu, pe vremea aceea încã umerelist! Pentru mine nu este încã clar dacã diversiunea, care a fost obiectivul constant al activitãtii D-lui Mãtrescu, se datoreazã numai unei paranoia, dacã este comanditatã, sau dacã este o combinatie a ambelor ipoteze. Acolo a mai apãrut si popa Calciu, care pentru mine nu este o persoanã onorabilã, nici de încredere - nu atât din cauza rolului pe care l-a jucat la reeducãri, cât pentru cã, desi este totalmente liber, refuzã sã spunã adevãrul despre cea mai perversã din crimele comunismului. Nimeni nu-i cere sã se spovedeascã public, ci numai sã mãrturiseascã, în sensul de a declara ceea ce a înregistrat el ca martor al celor care s-au petrecut la Pitesti si la Gherla. Sã nu uitãm cã, dintre cei care au luat parte la organizarea reeducãrilor, el este singurul supravietuitor: ceilalti au fost executati sau s-au stins din viatã. Ca sã revenim la congres, Calciu a fãcut pe eroul acestui eveniment, în jurul sãu trebuiau sã se centreze desbaterile.
L.V.: - Pãrintele Calciu s-a discreditat definitiv, acum doi ani în România, când i-a fãcut temenele si i-a adus osanale patriarhului Teoctist si, în plus, a declarat, cã "sub comunism toti am gresit"... O altã întrebare acum, dupã moartea lui Ion Ratiu: care va fi viitorul Uniunii Mondiale a Românilor Liberi?
I.V.: - Eu nu vreau sã rivalizez cu Dl. Brucan, fãcând profetii fãrã acoperire. Ca membru al UMRL-ului, doresc ca aceastã asociatie internationalã sã-si continue activitatea, atâta vreme cât obiectivele sale fundamentale, direct legate de situatia din tarã, nu sunt îndeplinite. De altfel, la decesul lui Ion Ratiu, UMRL a lansat o chemare în care justificã continuarea activitãtii sale.
L.V.: - Dupã moartea lui Ion Ratiu, care este conducerea UMRL-ului?
I.V.: - Este o conducere interimarã. Comitetul Coordonator este vãduvit de un singur membru, pretedintele Ion Ratiu. Pentru cã statutul nu prevede ce se face în asemenea cazuri exprese (decesul presedintelui), interimatul este asigurat de colaboratorul sãu cel mai apropiat, adicã de Secretarul-general, subsemnatul. Dar nu voi candidada pentru functia de presedinte, când se vor face noi alegeri.
L.V.: - Moartea lui Ion Ratiu nu va avea ea efectul unui "vânt din pupa" pentru diversiunea Novacovici?
I.V.: - Este o problemã pe care ne-o punem serios, dar o sã preîntâmpinãm actiunile pe care Doru Novacovici vrea sã le întreprindã în strãinãtate, încercând sã acapareze anumite filiale de ale noastre, profitând de moartea Presedintelui Ion Ratiu. Dar totul va fi legat si de capacitatea noastrã de a desfãsura activitãti care sã-i mobilizeze pe oameni. Acest lucru este, în principiu, dinainte garantat de extraordinarul val de nemultumire fatã de partidele istorice, perceptibil mai cu seamã la oamenii fideli pânã acum Conventiei Democrate si la electoratul dezmâgit de partidele istorice... Astãzi nu mai este un secret pentru nimeni cã Ion Ratiu era de multã vreme solicitat sã transforme UMRL-ul în partid politic.
L.V.: - În CDR bãnuiesc cã UMRL-ul este marginalizatã complet...
I.V.: - Da, asa este, am fost marginalizati complect, dar nu numai noi, ci toate formatiile zise ”civice” care n-au pãrãsit Conventia o datã cu Alianta Civicã, atunci când au constatat cã alianta electoralã nu mai functioneazã. Noi, cei care am rãmas, ne-am constituit în Consiliul Formatiunilor Civice din CDR si ne-am întâlnit cu o periodicitate regulatã, spre deosebire de partide, care n-au mai venit la Conventie din martie 1999. Compromisurile pe care partidele istorice le-au fãcut cu aripa Roman a ex-PCR le-au lipsit de legitimitatea gratie cãreia fuseserã alese sã guverneze. Este evident cã legitimitatea pe care-o conferã lupta împotriva comunismului o întruchipeazã astãzi AFDPR, UMRL si asociatia revolutionarilor de la 21 Decembrie 1989. De aceea, UMRL se gândette sã intre direct în politicã. Dar nu este vorba de transformarea sa în partid, ci doar de reprezentarea sa printr-un partid, o relatie de tipul celei dintre PAC si AC, mai bine spus, de felul celei care ar fi trebuit sã fie între ele...
Liviu Vãlenas
----------------------------------------------------------------------------------
Corespondentã din Australia
Revolutia maghiara a izbucnit la 23 octombrie 1956.
"Aceasta Ungarie invinsa si inlantuita (…) a facut mai mult pentru libertate si justitie dacat a facut oricare alt popor in ultimii douazeci de ani". In ciuda mizeriei, a exilului si a lanturilor lor, ei (maghiarii) ne-au lasat o mostenire regeasca, de care noi trebuie sa fim demni: LIBERTATEA"….
(ALBERT CAMUS)
Noi n-am uitat Majestate! Noi n-am uitat!
Ce contrast dureros intre trecutul glorios al Romaniei si prezentul suferind, cu viata politica, economica si sociala in perpetua deriva, cu foamete, frig, moarte, disperare, propaganda comunista stupida. De ce, in anul 2001, se sufera de foame in Romania, ca intr-o republica in desert? Romania isi plateste datoriile fata de Rusia incepand din septembrie 1944, iar azi suntem in anul 2001. "Fidelitatea" liderilor de partid unic fata de Moscova nu s-a dezmintit niciodata.
Conform acordurilor de armistitiu semnate la Moscova, la 12 septembrie 1944, Romania trebuia sa plateasca Uniunii Sovietice, in decurs de 6 ani, despagubiri in valoare de 300 milioane de dolari SUA, la cursul de schimb din 1938. Platile efectuate in perioada septembrie 1944 – iunie 1948, au fost evaluate de specialistul Karel Holbik la 1,8 miliarde dolari, reprezentand, in afara de petrol, 100.000 camioane de grau, 55.000 camioane de zahar, 5.000 vagoane de cale ferata, 2600 tractoare, 260.000 capete de vite. Profesorul Nicholas Spulber apreciaza la 9 milioane tone totalul livrarilor de titei si derivate petroliere in cadrul reparatiilor de razboi, in perioada sus citata. Se spune ca, Dutu Marin, fostul sef de cabinet al lui Teohari Georgescu, ar fi afirmat, in cercul unor prieteni, ca, inca la sfarsitul lui iunie 1945, Romania ar fi platit de patru ori cele 300 milioane datorate rusilor. Jaful se facea si prin intermediul societatilor mixte, de tip SOVROM, care asigurau rusilor o pondere insemnata in economia romaneasca, iar CAP-urile si IAS-urile, in mare parte, au avut acelasi rol.
Din Raportul Comitetului National Roman, inaintat Adunarii Generale a ONU in august 1953, la platile mentionate trebuie adaugate:
- cheltuielile de intretinere a trupelor de ocupatie, pana la intrarea in vigoare a Tratatului de Pace, si care au fost estimate oficial la 325 milioane dolari, pana in septembrie 1946. Circa 50 milioane pot fi adaugate pentru perioada intre aceasta data si intrarea in vigoare a Tratatului de Pace, adica, in total, 375 milioane dolari, iar in perioada 1946-1958, cheltuielile au fost de aproximativ 3.300 milioane dolari:
- confiscarile, rechizitiile, jafurile armatei de ocupatie au fost estimate la 425 milioane dolari;
- restituirile, conform cu exigentele impuse de Tratatul de Pace, pana la sfarsitul lui 1947, au fost estimate la 265 milioane dolari;
- diversele cheltuieli au fost estimate la 25 milioane dolari, totalul acestor cheltuieli diverse, pana la 31 Decembrie 1947, fiind de 1.390 milioane dolari.
- trebuie mentionate si confiscarile de material de razboi: marina de razboi a trebuit sa cedeze vase estimate la 17 milioane dolari; au fost confiscte 1300 avione de razboi, iar Romania a fost obligata de URSS sa cedeze Yugoslaviei 70 de baterii de artilerie grea, in valoare de 231 milioane de dolari.
Si pe buna dreptate ne punem intrebarea: Ce mai avem de platit? Pentru ce mentinerea Romaniei in saracie, comunism si dezechilibru? In fond, promovarea ideologiei comuniste in tarile din afara URSS, a avut ca obiectiv, printre altele, selectarea colaborationistilor din tarile respective, promovarea lor in toate structurile societatii si blocarea progresului economic, social, stiintific si cultural, si aservirea in totalitate a tarii respective Rusiei comuniste.
In decembrie 1989, cand toate tarile din Europa de Est luptau pentru a se elibera de comunism, sovieticii au pregatit o lovitura de stat pentru Iliescu, urmarind astfel, o a doua rusificare a Romaniei prin perpetuarea comunismului si prin continuarea "colaborarii economice". In ziua de 23 Decembrie 1989, din initiativa lui Iliescu, se ia legatura cu Seful Statului Major Sovietic, si se cere interventia trupelor sovietice. Dupa 22 decembrie 1989, Iliescu era presedinte al CFSN –ului; Militaru, care facea parte dintre organizatorii loviturii de stat, era Ministru al Fortelor Armate; Dl. Magureanu, devine Directorul SRI-ului; generalul Vasile Ionel, despre care se spune ca nu facea parte dintre organizatorii loviturii de stat, dar stia de ea, a fost numit Sef al Marelui Stat Major, in locul Generalului Guse care s-a opus invaziei "armatei eliberatoare". Cico Dumitrescu avea si el o functie in conducere. Deci, majoritatea posturile cheie erau ocupate de rusofili.
La 11 iunie 1990, cand isi convoca la Cotroceni consilierii intimi, pentru a pune la cale Mineriada, Domnul Ion Iliescu tocmai se intorsese de la Moscova unde, in ajun, avusese o convorbire cu Mihail Gorbaciov. Despre Tratatul Sau si al Domnului Adrian Nastase, semnat in 1991, cu acelasi Gorbaciov, sunt semnificative doua detalii. Cea mai buna dovada ca Iliescu-Nastase recunostea, prin stipulatiile lui, consecintele acordului Ribbentrop-Molotov din 1939, se afla in politica regimului de la Bucuresti fata de Mircea Snegur, campionul antiromanismului oficial de la Chisinau. Si mai exista o dovada elocventa. Intelegerea Iliescu-Gorbaciov era atat de defavorabila Romaniei, incat, atunci cand Moscova a propus-o de model altor State din fostul bloc sovietic, aceste State au respins-o toate, considerand-o ca un Tratat al Inrobirii fata de fosta Uniune Sovietica. Mai e nevoie sa se aminteasca si conventia militara romano-rusa incheiata de Guvernul Vacaroiu, actualul Presedinte al Senatului.
In iulie 1993, Parlamentul Praghez a adoptat Legea privind ilegitimitatea regimului comunist: "Regimul bazat pe ideologia comunista, care a decis calea urmata de stat si soarta cetatenilor acestuia in Cehoslovacia de la 24 februarie 1948 pana la 17 noiembrie 1989, a fost criminal, nelegitim si merita sa fie condamnat. Partidul Comunist din Cehoslovacia a fost o organizatie criminala, care merita sa fie condamnata; la fel ca in cazul oricarei alte organizatii bazate pe aceasta ideologie, activitatea lui a avut drept scop suprimarea drepturilor omului si a sistemului democratic. Rezistenta la acest regim, practicata de cetateni sau grupuri de cetateni, bazata pe convingeri politice democratice, religioase sau morale, care s-a manifestat prin acte de rezistenta sau alte activitati efectuate cu buna stiinta si exprimate public, fie pe teritoriul acestui stat, fie in strainatate, chiar daca s-a desfasurat in cooperare cu o putere straina democratica, a fost legitima, justa, justificata moral si demna de respect. Cehia este in NATO. Romania are sansa ca maine sa devina Gubernie Sovietica.
Sosit in Romania la 30 aprilie 2001, Vladimir Voronin nici nu se astepta sa fie primit atat de bine, sa i se faca atata publicitate, sa nu-i bata absolut nimeni obrazul pentru primele masuri antidemocratice pe care le-a luat deja, in calitate de presedinte al Republicii Moldova. Primul contact l-a avut cu Nicolae Vacaroiu, Presedintele Senatului. La final, Voronin a declarat satisfacut: " Sunt acceptat si primit cu mare interes si cu dorinta din partea conducerii la varf a Romaniei si cu mare interes pentru ceea ce se petrece in Republica Moldova. Pentru mine, acesta este un vot de incredere". Insusi Vacaroiu declara ca intalnirea a fost "deosebit de fructuoasa", permitand dezvoltarea unei "relatii privilegiate". Adica, "Romania ne sustine pe noi, in intentiile noastre, si noi sustinem ceea ce se face in Romania". Cu bratele deschise a fost primit comunistul Voronin si la Palatul Victoria. Satisfactia lui era greu de descris in cuvinte si el a declarat: "Avem sustinere din partea conducerii Romaniei si ii multumesc lui Ion Iliescu pentru sprijinul cu Pactul.
Dar ce spunea Jirinovski in 1996?: "Voi vreti Romania Mare? Poate sa fie Romania Mare, dar in Rusia, sub forma de Gubernia Basarabia. Intrati in Rusia Mare, o sa fie acolo si un raion romanesc autonom. Pentru noi, voi nu sunteti decat o gubernie. Lasati Moldova in pace si vedeti-va de mamaliga voastra!".
"Elevi de la liceul "Asachi" au dat foc drapelului Moldovei Sovietice in semn de protest." (News – Moldova, Bassa – Press, 1 martie 2001)
Elevii de la liceul "Gheorghe Asachi" au ars in fata institutiei situate in plin centrul Chisinaului drapelul bicolor al RSS Moldovenesti. Ei au declarat ca au protestat astfel impotriva intentiei comunistilor de a decreta limba rusa drept a doua limba oficiala. Andrei Corniuc, elev din clasa a XII-a, unul dintre participantii la actiunea de protest, a spus ca arderea drapelului sovietic semnifica nedorinta celor tineri de a reveni la situatia de acum 10 ani.
"Elevii de la liceul romano-francez "Gheorghe Asachi’ protesteaza impotriva venirii comunistilor la putere" (News – Moldova, Bassa – Press, 2 martie 2001)
Circa o suta de elevi de la liceul romano-francez "Gheorghe Asachi" din Chisinau au participat la o actiune de protest impotriva venirii comunistilor la putere in urma alegerilor parlamentare din 25 februarie.
Liceenii si-au inceput actiunea de protest calcand in picioare steagul fostei Republici Sovietice Moldovenesti si printr-un minut de reculegere in memoria celor cazuti in timpul conflictului armat din Transnistria.
Protestatarii au scandat lozinci: "Viitorul fara comunism", "Nu am luptat in zadar in 1992", "Avem doar o singura limba – romana", "Spunem astazi nu comunismului", "Jos comunistii!", "Noi suntem romani!" si au intonat Imnul Romaniei.
Unul dintre participantii la actiunea de protest a relevat ca tineretul din Moldova protesteaza impotriva declaratiilor pe care le-a facut liderul comunistilor, Vladimir Voronin, cu privire la acordarea limbii ruse statut de limba de stat, cu privire la aderarea Moldovei la Uniunea Rusia-Bielarus, si se opune rusificarii republicii.
Protestatarii considera ca comunistii au ajuns la putere fara participarea lor, deoarece ei inca nu au atins majoratul si nu au avut dreptul sa voteze, dar, "nimeni nu ne poate interzice sa ne expunem punctul de vedere in legatura cu aceasta si sa protestam impotriva comunismului". Da! Doamna Doina Cornea. Da! Domnule Manolscu. Da! Domnilor intelectuali cu constiinta curata care n-au dorit sa se "compromita" cu Monarhia Constitutionala, deci cu adevarata democratizare a Romaniei.
La 21 decembrie 1994, peste 25 de tineri romani au manifestat in fata Ambasadei Romane din Bruxelles. Timp de peste o jumatate de ora s-au scandat lozinci anticomuniste, pro-monarhice si revolutionar-democratice. Tinerii din Bruxelles au semnat un Apel, pentru ca lumea sa se trezeasca la realitate, sa invete sa discearna adevarul de minciuna si sa traga invataminte. (Apel trimis Redactiei Romanului Liber de Aurelia Dima, Februarie 1995).
"Apel catre parinti"
Dragi Parinti si Bunici,
Aveti datoria sfanta sa va protejati copiii si nepotii, dar mai ales sa le oferiti un viitor democratic.
Noi ne-am dezrobit o data in 1989, cu pretul sangelui, iar voi ne-ati inrobit din nou, prin stangacia voastra, votandu-i de doua ori la rand, in 1990 si in 1992, pe acesti comunisti inraiti.
Toti tinerii buni, viitorul tarii, au fugit din tara si pribegesc prin lume. Ei sunt fiii si nepotii vostri. Iata ce le-ati oferit voi:
- ei dorm prin case parasite, sunt flamanzi, rabda de frig, sunt dezbracati;
- unii mor de foame sau mananca pe la ‘maicute";
- altii, mai "descurcareti", s-au facut hoti si banditi sau se vand pentru o para homosecsualilor;
- celorlalti le putrezesc oasele prin containerele spre Canada;
- iar fetele noastre fac "trotuarul’.
Acesta este adevarul gol-golut, crud, foarte crud, dar adevarat. Nu va iluzionati ca nu-i asa, caci aceasta este realitatea. Daca cineva le spune copiilor si nepotilor vostri: "Intoarceti-va acasa!", ei raspund: "Nu ne intoarcem, caci din nou parintii si bunicii nostri il vor vota pe Iliescu si pe comunistii lui, FDSN, PUNR (aripa extrem-nationalista a comunistilor). Voi ne-ati mancat viitorul!". Iata ce viitor ati oferit tinerilor vostri, voi, parinti si bunici far’de minte. Ne-ati sacrificat pe noi pentru linistea voastra. Ati votat pentru asa-zisa "liniste", dar ati votat de fapt pentru comoditatea voastra, va placea cuibul caldut si otravit, salariul sa mearga, ca noi stam linistiti si nu v-a pasat de viitorul nostru. Va era frica de schimbare si ati ales ce era mai rau. Ati stiut ca nu e bine si totusi i-ati votat pe comunisti. Numeni ne vrea sa se intoarca acasa. Floarea tineretului roman se risipeste prin lume fara urma. Daca vreti sa-i pierdeti definitiv, votati mereu pentru "linistea" voastra, si atunci si cei care au mai ramas acasa vor haladui prin lume ca niste strigoi. Nu numai ca le-ati facut un enorm rau copiilor si nepotilor vostri votandu-i pe comunisti, dar v-ati facut si voua cel mai mare rau, caci acum rabdati de frig si de foame si plangeti amar dupa copiii si nepotii vosti dragi.
Unde va e linistea mult visata? Unde e linistea voastra? Mai aveti doi ani pana sa indreptati lucrurile, pana nu e prea tarziu, si sa rupeti definitiv cu comunismul. Singurul care va mai poate salva copiii si nepotii, dar si pe voi insiva, e Regele Mihai, speranta viitorului vostru. Daca nu va luminati la minte si nu va treziti, o sa va blesteme copiii copiilor vostri si nepotii nepotilor vostri ca le-ati mancat viitorul.
Viitorul sta in democratie, or democratia nu o pot face comunistii. Daca nu va e frica si sunteti uniti, treziti-va si eliberati-va.
Semneaza: Copiii si nepotii vostri din pribegie, care va iubesc.
(Romanul Liber, Februarie 1995)
Din biografia Dlui Iliescu, este mai putin cunoscuta perioada cand, in calitate de Prim-Secretar al CC al UTC si Ministru cu Problemele Tineretului, a fost implicat in experimentele antropologice din anii ‘60-’70 asupra minerilor, pentru crearea "omului nou". In 1968 el declara ca: "Plenara CC al PCR din 29 noiembrie- 1 decembrie 1967 a subliniat necesitatea cercetarii sistematice a tineretului". In acest scop, propunea infiintarea "Centrului de cercetari pentru problemele tineretului" care sa initieze anchete in teren, privind viata, munca, pregatirea si educarea acestora, evidentiind fenomene noi".
La plenara Consiliului UASCR (Uniunea Asociatiilor Studentilor Comunisti din Romania) din noiembrie-decembrie 1967, "tovarasul" Ion Iliescu fixa noi directii in munca asociatiilor studentesti care implicau UTM si UASCR in experimentul antropologic de tip nazist. Alaturi de Iliescu s-au gasit cei mai "valorosi" activisti ai UTC, ca Dan Martian, Vasile Vacaru, Vladimir Pasti, Constantin Schifirmet, Catalin si Elena Zamfir, …si pe care, nu intamplator, ii regasim alaturi de "tovarasul" Ion Iliescu si dupa "caderea comunismului" in decembrie ’89. Arhivele "centrului de cercetari" infiintat la propunerea Dlui Iliescu, dovedesc ca, la mijlocul anilor ’60, in 622 de localitati se efectuau "cercetari" privind modalitatea stiintifica de distrugere a valorilor morale ale neamului romanesc, de manipulare si indoctrinare prin propaganda, in scopul crearii asa-zisului "om nou", de tip comunist, decerebrat.
Experimentul antropologic si psihologic care s-a derulat in sute de localitati, si care, initial, a luat in considerare toate categoriile de muncitori, s-a concentrat, in cele din urma, asupra minerilor.
In studiul din 1968, intitulat: "Ecologia naturala in studiul adaptabilitatii umane si al personalitatii", sociologul V.V. Caramelea care a condus aceste "cercetari", spunea ca se urmarea sa se defineasca antropologic complex (biologic, psihologic, istoric, social, cultural) populatia din zonele miniere, in faza trecerii de la societatea agricola la cea industrializata. De fapt, se urmarea trecerea dirijata de la valorile traditionale ale societatii romanesti la "valorile comunismului". In 1972, Caramelea declara; "Omul nou nu se poate crea dacat prin distrugerea dirijata a valorilor traditionale ale poporului roman". Ca de pilda Biserica.
Pentru reusita experimentului, era necesar sa se franeze comportamentele negative care intervin in structura personalitatii individului si a grupului uman, dirijand in sensul dorit de societate procesele de socializare si instructie in actiunea educarii membrilor ei". La indicatia "tovarasului" Ion Iliescu, s-a alcatuit si o lista a factorilor care permit manipularea minerilor (in primul rand zvonurile), factori pe care "tovarasul" i-a manipulat "stralucit" in timpul Mineriadelor din ‘90 si ‘91. Ion Iliescu, Presedintele "democrat"al Romaniei, asista impasibil la ceea ce, de fapt, patronase ca experiment cu decenii in urma.
Doina Cornea, a declarat pentru cotidianul Nepszabadsag ca in turul al doilea al alegerilor prezidentiale va vota cu Ion Iliescu: "Mie mi-a ramas o singura optiune, aceea de a-l vota pe Ion Iliescu la alegerile programate pentru data de 10 decembrie, desi am luptat intotdeauna impotriva lui".
Curriculum Vita cu titluri din presa.
* Revenirea lui Ion Iliescu poate avea grave consecinte atat in Romania, cat si in cadrul OSCE.
* Ion Iliescu se dezlantuie din nou impotriva FMI si a Bancii Mondiale.
* Conferinta Nationala a PDSR, Al 15-lea Congres PCR!
* Victimele mineriadelor cer ridicarea imunitatii parlamentare a lui Ion Iliescu.
* Seful PDSR s-a inteles cu generalul Chitac pentru represiunea din 13-15 Iunie.
* Si asasin, si contrabandist
* Ion Iliescu a castigat al treilea mandat de presedinte.
* Politistii si procurorii, pe urmele afacerilor din Elvetia ale "consilierului" lui Ion Iliescu.
* Ion Iliescu a fost, in sfarsit, audiat in afacerea Costea.
*Pentru "saracul" Iliescu, cinci milioane de dolari sun o bagatela.
* Pe Internet, adevarul despre Ion Iliescu.
*In locuinta lui Ion Iliescu urma sa fie instalata o legatura directa cu Kremlinul.
*Ion Iliescu a dat cu drag interviuri … in limba rusa
*In viziunea PDSR, fostii securisti sunt numai buni sa controleze SIE.
*Pedeserizarea prin … ordonanta.
*Viitorii ambasadori nominalizati de Iliescu sunt fosti traficanti de arme, graficieni, medici sau consilieri personali.
*PDSR tine cu dintii de Constitutie.
*Proces castigat impotriva statului roman.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) s-a pronuntat, la Strasbourg, in favoarea lui Dan Brumarescu, in procesul pe care acesta il intentase statului roman, informeaza un comunicat al Consiliului Europei remis de Mediafax. Completul de la CEDO, format din 17 judecatori, a decis, in unanimitate, ca statul roman trebuie sa ii restituie lui Dan Brumarescu, in sase luni, casa pe care reclamantul o castigase in instanta de fond, si terenul pe care se afla aceasta, …
Cat cinism in motto-ul Presedintelui din pagina de pe Internet: " Va chem alaturi de mine sub deviza: "Aproape de oameni, impreuna cu ei". Sa intoarcem pagina si sa scriem un nou capitol al istoriei noastre. Sa facem astfel incat peste ani sa fim mandri de determinarea si de munca noastra grea, intr-un moment in care multi isi pierdusera speranta …"
Cum este caracterizat artizanul "marilor schimbari democratice" de catre regretatul lider al PNTCD-ului, eminentul om politic, Marele Roman, Corneliu Coposu: "Noi avem nevoie de seriozitate si de credibilitate, pe care n-are cine sa le ofere. Iliescu sa ofere credibilitate, acum, cand este puricat daca a fost sau nu KGB-ist? Chiar daca n-a fost KGB-ist, Iliescu este un nostalgic al comunismului. El va muri comunist, indiferent de eforturile pe care le face, el nu se poate emancipa de viata pe care a trait-o. S-a nascut comunist. E fiu de ilegalist, care si-a parasit familia si a plecat la Moscova. A revenit cu Armata Sovietica. A crescut in mentalitatea comunista. A fost trimis la Moscova, unde a prezidat nu numai pe studentii romani, dar si pe toti strainii care erau la studii la Moscova. Cand s-a intors, a primit, asa cum era obiceiul, un post de control sovietic, adica seful tineretului. Si, pe urma, a avansat pe toate scarile. Cum poti sa astepti de la omul asta sa-si dezica tot trecutul? Pentru asta nu-l condamn! El a jurat pe principii comuniste. Nu este vorba de un juramant banal, facut la intamplare, sau de un angajament facut in templu ateist, ci este vorba de un devotament nascut dintr-o practica zilnica, a unei conceptii pe care n-o poti abandona. Deci, omul s-a nascut si va muri comunist! Asta nu inseamna ca n-ar fi putut fi un om cumsecade. Dar, din pacate, nu e! De aceea, spun ca in Iliescu nu se poate avea incredere. Dovada pragmatica: a incercat sa blocheze tot ce a insemnat pentru Romania un inceput de privatizare; l-a luat gura pe dinainte si a scapat sa spuna ca a fosat o mare greseala desfiintarea CAP-urilor, ca pamanturile nu trebuiau restiruite taranilor. In ceea ce priveste privatizarea, aceasta care este la ordinea zilei, nu este, in realitate, decat capatuiala unor agenti politici devotati"
In noaptea de 8 spre 9 aprilie 1940, cand, ajutati de soldati germani deghizati in turisti, de Partidul Unitatii Nationale si de ofiteri neloiali din armata norvegiana, germanii au invadat Norvegia. Comisarul german pentru Norvegia, Josef Terboven, anunta abolirea Monarhiei si desfiintarea parlamentului. Quisling, seful Partidului Unitatii Nationale, care la 9 aprilie 1940 se autoproclamase sef al guvernului norvegian, introduce dictatura si teroarea in tara. Liderii miscarii de rezistenta cooperau strans cu guvernul din Exil si pregateau eliberarea. Dupa ce, la 8 Mai, fortele germane din Norvegia s-au predat, Regele Haakon al VII-lea revine din Exil la 7 iunie 1945. Pentru a pedepsi pe tradatori, a fost reintrodusa pedeapsa cu moartea, care fusesem abolita in Norvegia in 1876. Terboven si alti simpatizanti ai germanilor s-au sinucis, iar Quisling a fost judecat si executat pentru tradare. Adevaratii romani din Tara si din Exil au sperat ca acel moment al adevarului si al libertatii, din istoria Norvegiei, sa se produca si la noi, in Romania.
Doamne Ocroteste Patria Romana si Lumineaza Calea Majestatii Sale Regele Mihai I al Romaniei, Seful Legitim al Statului, care si-a respectat toata viata Juramantul depus la 6 Septembrie 1940, si care, la 30 August 1945, a restabilit Constitutia Democratica din 1923.
Jur Credinta Natiunii Romane
Si jur sa pazesc cu sfintenie legile Statului.
Jur sa pazesc si sa apar fiinta Statului
Si integritatea teritoriului Romaniei.
Asa sa-mi ajute Dumnezeu.
Dr Vasile V. Trif
6 Mai 2001