Romanul Liber Pagini Electronice     |     home
back to    Romanul Liber Pagini Electronice
Numarul 6-Memoriu catre UE
MEMORIU DESPRE SITUAtIA DIN ROMÂNIA
ÎN AJUNUL ALEGERILOR DIN 26 NOIEMBRIE 2000
ADRESAT STATELOR MEMBRE ALE U.E. ªI N.A.T.O.

Fapte de o deosebita gravitate s'au produs în timpul campaniei electorale, pe care mass-media - cu câteva exceptii - le-au trecut sub tacere.
Vineri 3 Noiembrie, D-l Ion Iliescu s'a adresat minierilor din Valea Jiului spre a-i felicita ca au luat parte la raidul terorist din 13-15 Iunie 1990 si a le multumi cã astfel "au salvat democratia" si "au pus capãt complotului fascist" din Piata Universitãtii. Ïn acelasi discurs, D-sa a promis ca-la va gratia pe D-l Miron Cozma daca nu va obtine de la Justitie rejudecarea procesului acestuia. Ne multumindu-se sã faca apologia violentei, sa-i încurajeze pe teroristi si sa-i intimideze pe magistrati, D-l Iliescu evoca, pe deasupra, si posibilitatea de face din nou apel la minieri.
Aceste declaratii, ca si cele privitoare la reorientarea politicii externe pe care le-au facut apropiatii sai colaboratori, pun în evidenta gravele pericole pe care neo-comunistii le fac sa planeze asupra democratiei românesti înca în stare embrionara si a societatii noastre civile care nu si-a refacut înca tesutul. Aceste atitudini publice vin sa sprijine presiunile subterane pe care PDSR le exercita asupra salariatilor administratiei, ai învãtãmântului, ai întreprinderilor de stat, ai presei, etc., de când a câstigat alegerile locale, vara trecuta.
Ca membri activi si constienti ai societãtii civile asociatiile noastre sunt direct amenintate de resurgenta acestor practici, despre care credeau cã apartin unui trecut definitiv dispãrut. Cum au facut - ca opozanti - experienta metodelor represive comuniste, semnatarii acestui memoriu se simt direct vizati de discursul D-lui Iliescu, care contine amenintãri la adresa principalelor drepturi ale omului: dreptul la viatã, dreptul la libertate, dreptul la proprietate.
Constatând carenta partidelor politice si a presei, care n'au relevat si n'au denuntat derapajele totalitare ale D-lui Iliescu si ale neo-comunistilor, am hotãrît sa ne manifestam public îngrijorarea, precum si sa atragem atentia statelor membre ale Uniunii Europene, ale NATO si ale OSCE, asupra pericolelor prezentate de revenirea comunistilor la putere, remitând acest memoriu misiunilor lor diplomatice la Bucuresti.
Mai mult de o mie de persoane au fost ucise între 22 Decembrie 1989 si 15 Iunie 1990 - adica dupa înlaturarea lui Ceausescu de catre o miscare populara anti-comunista si în urma venirii la putere a grupului Iliescu-Roman. Aceste asasinate politice au urmarit, într'un prim timp, sa exercite o terore oarba cu caracter disuaziv, menita sa împiedice fortele anti-comuniste si armata care fraternizase cu ele sa creeze noi institutii politice. Ne mai putând sa mobilizeze gloatele, nici sa împiedice manifestatiile care cereau un guvern fara comunisti, nici recurge la Securitatea oficial desfiintata, grupul Iliescu-Roman a folosit ca trupe soc niste cete de minieri înregimentati de sindicatele comuniste, încadrate de profesioni&#! 351;ti din fosta politie politicã. In zilele de 13-15 Iunie 1990, lumea civilizata asista îngrozita la spectacolul televizual al scenelor de haituire a oamenilor de catre mineri care se desfasurau pe strazile din centrul Bucurestilor. Era vorba de cel mai dramatic dintre raidurile teroriste organizate de grupul Iliescu-Roman, dar si de cel mai însemnat daca tinem cont de urmarile sale. Aceasta expeditie - careia deplasarile represive ale minierilor îi datoresc porecla de "mineriade" - s'a terminat cu 1.048 de arestari ilegale, peste 100 de morti si 746 de raniti - dintre care unii au devenit niste handicapati. Predati de cãtre minieri jandarmeriei si politiei, prizonierii au fost din nou batuti si maltratati bestial. Caznele au reînceput cu sosirea procurorilor, dintre care unii au recurs, ca pe "vremurile bune ale comunismului", la torturã, spre a smulge victimelor lor marturisirea faptelor de care erau acuzate. Efectele politice ale acestui raid terorist au fost, mai întâi, excluderea opozitiei democratice de la reorganizarea statului, cu interdictia de a pune acest subiect în desbatere publicã, de a discuta proiectul de constitutie al puterii si de a prezenta proiecte alternative; apoi, un val de refugiati politici - câteva mii de persoane, mai ales intelectuali si tineri - care s'a abãtut asupra tãrilor din Europa Occidentala si America de Nord.
Victimele mineriadelor lupta de zece ani ca sa li-se faca dreptate. Au cerut identificarea si tragerea la raspundere a vinovatilor precum si reparatiile la care sunt îndreptãtite. Toate demersurile lor au fost zadarnice: au fost sistematic induse în eroare de cãtre autoritatile carora li s'au adresat; s'au folosit toate explicatiile tehnice, toate pretextele administrative si toatã truculenta procedurierã pentru a se împiedica deschiderea actiunii judiciare. Plângerea depusã trece de la un judecator la altul, pe masura ce le este retras dosarul - pe care dealtfel unii se strasuiesc sa-l claseze, invocând prescrierea faptelor. Magistratii care i-au scutit de inculpare pe autorii ilegali! tatilor sunt rasplatiti cu promovari nejustificate, numirea în functii de ambasador, etc. Pentru a da satisfactie opiniei publice a fost condamnat un responsabil subaltern al raidurilor teroriste, D-l Miron Cozma, nu însa pentru mineriada din Iunie 1990, ci pentru aceea din Septembrie 1991, spre a nu-l incomoda pe D-l Roman, organizator si beneficiar al celei dintâi, si "victima pagubita" a celei din urma. Mai este oare nevoie de alte dovezi pentru a fi convins ca puterea refuza sa faca lumina în privinta mineriadelort
Daca procesul mineriadelor nu a avut înca loc, acest lucru nu se datoreste numai împotrivirii principalilor organizatori ai raidurilor teroriste din 1990 - a D-lui Iliescu pâna în 1996 si a D-lui Roman dupa aceea. Aceasta afacere se straduiesc s'o musamalizeze, laolalta, toata clasa politica si oligarhia coloniala sovietica. Pentru ca este imposibil sa faci cunoscut adevarul despre aceste actiuni teroriste fãra sa vorbesti despre scopul lor politic, deci fara sa pui în discutie legitimitatea actualului regim politic, a carui origine indiscutabila este seria de lovituri de forta care au culminat cu mineriada din Iunie 1990. Or, acest regim asigura, în primul rând, perenitatea oligarhiei coloniale sovietice, dând o acoperire jurid! ica pozitiilor acaparate prin arbitrarul absolut ce caracteriza mandatul conferit ei de Kremlin. În al doilea rând, asigura impunitatea celor personal sau solidar responsabili de crimele împotriva umanitatii, de actele de înalta tradare si de violarea drepturilor omului care s'au savârsit de catre sistemul comunist - care n'a fost numai totalitar, dar si expresia unei dominatii straine de tip colonial. Înfine, în al treilea rând, regimul politic nascut din mineriade asigura veniturile considerabile ale unei clase politice pletorice, incapabile si corupte, ale carei membri nu sunt câtusi de putin dispusi sa renunte la resursele bugetare prin care nomenclatura le cumpara propria ei impunitate.
Faptul de a ascunde aceasta realitate nu contribuie însa cu nimica la întarirea legitimitatii actualului regim. ªi aceasta din urmatoarele trei motive: (1) regimul s'a nascut dintr'o uzurpare: îndepartarea de la putere a fortelor anti-comuniste care l-au rãsturnat pe Ceausescu, de catre neo-comunistii sprijiniti de Moscova; (2) institutiile acestui regim rezultã din folosirea fortei: grupul Iliescu-Roman a recurs la teroare pentru a exclude opozitia democraticã de la reoganizarea statului; (3) constitutia care-i serveste drept acoperire juridicã este o simpla impostura: elaborata de adeptii totalitarismului, votata far&atil! de; desbateri de o adunare comunista a fost adoptata fara desbateri în urma unui plebiscit deghizat în referendum. În concluzie, fiind o impostura democratica nascuta din niste lovituri de forta, regimul politic actualmente în vigoare este nelegitim. Mai mult, administratorii coloniali ai Moscovei ne fiind calificati sa reprezinte suveranitatea statutului român, România pe care au facut-o D-nii Iliescu si Roman este, ca si aceea a lui Gheorghiu-Dej si a lui Ceausescu, o pseudo-Românie. Este evident ca o situatie politica întemeiata pe impostura nu poate dura si ca numai o schimbare de regim politic îi poate pune capat. La rândul ei, schimbarea regimului este conditionata de înlaturarea clasei dominante - oligarhia coloniala sovietica - si acest lucru nu se poate realiza decât prin exproprier! ea pozitiilor pe care se întemeiaza hegemonia ei.
Dupa ce a impus cu forta formele juridice ale puterii, grupul Iliescu-Roman a întrepris distrugerea detinãtorilor ne contestati ai legitimitãtii democratice - formatiile care reprezentau rezistenta anti-comunistã si pe insurgentii din Decembrie 1989. Acest lucru s'a fãcut prin infiltrarea rândurilor lor si - pe aceasta cale - controlarea statelor lor majore, si a avut ca efect transformarea lor în niste simple copii ale partidelor direct iscate din PCR. Pluralismul de pe scena politica româneasca nu constituie o dovada în favoarea naturii democratice a regimului deoarece nu este expresia unei realitati socio-politice. Multiplicitatea partidelor nu oglindeste, într'adevar, varietatea intereselor prezente - inerenta oricarei societati libere: est! e un fals pluralism, nascut din din simpla reproducere a fostului partid unic, prin scisiparitate si clonare. Democratia nu este compatibilã cu falsficarea regulilor ei fundamentale, înlocuite prin întelegeri tainice cu repartizarea rolurilor de detinãtor si contestatar al puterii, nici cu alternanta convenitã între falsii adversari ai acestei înscenari care sunt D-nii Iliescu si Roman. Opozitia factice si alternanta fictivã ce caracterizeaza regimul impus prin mineriadele din 1990 fac din acesta o noua ipostaza a totalitarismului, întemeiata pe aparentele democratiei, ale cãrei proceduri le mimeaza de forma. În România, absolut toate centrele de deci! zie, de influentã si de profit sunt controlate de oligarhia coloniala sovietica, ale carei interese sunt în mod egal reprezentate de factiunile Iliescu si Roman ale ex-PCR.
În 1996 partidele liberal si national-tãranist au venit la putere desfigurate de împanarea conducerii lor cu activisti si securisti, prizonierele aliantei cu neo-comunistii din factiunea Roman si nationalistii maghiari, la ale caror exigente din ce în ce mai însemnate trebuia sa cedeze pentru a nu pierde majoritatea în Parlament si favoarea sefului statului. Departe de a aduce regimului impus prin mineriadele din 1990 schimbarile promise în campania electorala, sederea lor la putere l-a validat. În primul rând, aducându-i cautiunea anti-totalitarismului pe care se întemeia legitimitatea partidelor istorice. În al doilea, prin adoptarea practicilor mafiote ale regimului Iliescu-Roman: singurul obiectiv pe care aceste! partide le-au urmarit cu seriozitate în timpul guvernarii a fost asocierea lor la împartirea pradei - proprietatea privata acaparata de statul comunist - si la jefuirea resurselor bugetare, ambele rezervate pâna’n 1996 exclusiv factiunilor Iliescu si Roman ale ex-PCR. Esecul-tradare al partidelor CDR si al D-lui Emil Constantinescu compromite în mod durabil principiile si obiectivele fundamentale ale democratiei române, pe care le întruchipau în ochii electoratului si ai cancelariilor occidentale care le-au acordat voturile si, respectiv, încrederea lor. Dar mult mai grav decât esecul-tradare, este urmarea lui: revenirea la putere a elementelor celor mai putin desbarate de trecutul lor bolsevic ale ol! igarhiei coloniale sovietice, care nu se straduiesc sa-si ascunda preferinta pentru metodele totalitare si atractia pentru “Eurasia”.
Revenirea la putere a factiunii Iliescu a ex-PCR si, respectiv, în opozitie a factiunii Roman – conform întelegerii care le fixeazã rolurile – vesteste o perioada tulbure, în timpul careia România va fi amenintatã de grave si numeroase pericole.
Deopotriva incapabili si nedoritori sa redreseze situatia economica, neo-comunistii vor duce tara la impas, asa cum s’a întâmplat si între 1990 si 1996. Conflictele sociale care vor decurge din aceasta degradare îi vor face sa guverneze prin legi de exceptie - justificându-se în aceasta privinta prin exemplul dat de CDR, care a creat precedentul, abuzând de ordonantele de urgentã în modul cel mai contraproductiv pentru democratie. Nu vor ezita sã împinga tara spre rasboiul civil - chemând din nou minerii pentru "a restabili ordinea" si a "dejuca comploturi fasciste" - mai de graba decât sa-si risce hegemonia prin reforme reale. Acestea nu sunt singurele asema! nari cu situatia creata de regimul Milosevici în Iugoslavia. Factiunea Iliescu este politic si financiar legatã de Moscova si aceasta a aratat de un an încoace Occidentului ca nu mai este dispusa sa-i faca concesii. Daca NATO s'a aratat ferma în Balcani, în schimb, Rusia n'a îngaduit niciunei puteri straine sa intervina în zona ei de vecinatate apropiata, spre pilda pentru a-i sustine pe Români în Transnistria. De la sfârsitul anului trecut, Putin a dat de înteles Aliantei Atlantice cã Cecenia nu este Kosovo. Demiterea D-lui Vasile si înlocuirea sa cu D-l Isarescu - în fapt cu D-l Roman, seful real al guvernului - reflecta cât se poate de clar vointa noii conduceri de la Kremlin de a-si plasa oamenii de încreder! e în fruntea statelor pe care vrea sa le marcheze ca apartinând sferei sale de influenta. Sa nu uitam ca Rusia dispune înca de o retea de complicitati internationale care-i îngãduie sa provoace, când si unde vrea, conflicte de natura sociala, etnica si religioasa. Acestui avantaj strategic i-se adaoga mijloacele logistice ale Moscovei, care le depasesc în eficacitate pe ale statelor democratice: Putin poate deplasa o forta de interventie rapida fara sa fie blocat sau întârziat de un Senat care trebuie sa aprobe finantarea operatiei, nici trãdat de vigilenta une prese care-si apãra cu gelozie dreptul de a cen! zura actele puterii. Incidentul de la aeroportul din Pârstina a dovedit în mod spectaculos acest lucru. Cu oamenii sai la putere la Bucuresti, Kremlinul va prefera dislocarea teritoriala a României riscului de a o vedea integrând comunitatile europeana si atlantica.
Perioada tulbure prin care România va trece dupa revenirea la putere a neo-comunistilor va pune în pericol stabilitatea întregii regiuni, ca dealtfel a întregii comunitati internationale - din cauza pozitiei strategice pe care aceasta tara o ocupa în Europa. Valul de refugiati generat de persecutiile politice si de întetirea mizeriei materiale va fi cel mai mic dintre pericolele exportate de neo-comunismul de la Bucuresti.
Revenirea la putere a comunistilor va duce la restructurarea în adâncime a scenei si a vietii politice românesti. Acest lucru se va produce în sensul preconizat de opozitia anti-comunistã dinainte de 1989, care preia stafeta democratiei de la partidele liberal si national-tãranesc - pe care compromisurile facute dupa 1996 le-au discreditat iremediabil, lipsindu-le probabil definitiv de legitimitatea pe care le-o conferea de traditia lor istorica. Dupa ce a fost marginalizata de catre însisi aceia care se prevaleaza de principiile ei, opozitia anti-comunista va reveni cu putere în actualitate, din nevoia de a rezista fortelor totalitare care revin la putere si purtatã de unda crescatoare a nemultumirii generale ! 51;i a maturizarii cosºtiitþei colective. Contrar aparetþelor, Românii încep sãsºi dea seama de adevaratele cauze ale sºecului tranztþiei. Ei au îtþeles, dupã 10 ani, ca adetþii comunismului se convertesc la democrtþie numai cu scopul de a întãri prin lege poztþiile pe care le-au acaparat grtþie confuziei atributivesºi patrimoniale dintre statsºi partidul unic, spre a otþine onorabilitatea politicã pe care, astazi, o confera doar aderarea la criteriile de legitimitate a democrtþiei. Româniisºtiu, deasemenea, ca, spre a fi credibila, convertirea comunsºtilor trebuie sa se sprijine pe probe materiale: abandonarea tuturor situtþiilor per! sonalesºi de grup care au fost constituite în mod ilicit sau prin fotþã. Tocmai de aceea este descumpanit electoratul român, care nu maisºtie pe cinesºi cu cine sa voteze. Similitudinea mentalittþilorsºi a comportamentelor face ca el sa nu mai perceapa deosebirea între cei care au guvernat pâna în 1996sºi cei care sunt la putere de atunci încoace. Exasperarea care risca sa-l duca pe alegator catre otþiuni care se vor întoarce împotriva lui este totsºi întemeiata pe o viziune justasºi clara: intutþia ca restaurarea efectiva a democrtþieisºi emanciparea reala de sub tutela Moscovei sunt sine qua non condtþionate de lichidarea poztþiei ocupate în statsºi în societate de oligarhia colonialã sovietica. Aici trebuie cautat&! atilde; adevarata cauza a eventualelor succese ale D-lui C.V. Tudorsºi ale ntþionalismului sãu comanditat de Moscova.
Exclusa de D-nii Iliescu si Roman, marginalizata de D-l Constantinescu si constienta de dezastrul ce va fi pentru partidele istorice rezultatul alegerilor din Noiembrie 2000, opozitia anti-comunistã pregateste deja viitorul fortelor democratice. Acestea se vor ridica din înfrângerea suferita numai tragând învatamântul esecului lor, datorat mai cu seama compromisului: abandonarea propriilor principii si obiective de cum au ajuns la putere. O vor face numai dupa "marea curatnie", prin care vor scapa de agentii infiltrati în rândurile lor - cei care le-au denaturat identitatea si cei care prin incompetenta lor crasã le-au compromis în ochii e! lectoratului si a interlocutorilor lor occidentali. Restructurarea se va face numai iesind din sablonul feodal de tip sovietic, pe care toate partidele românesti l-au luat de la PCR, ai carui responsabili au structurat dupa 1989 ansamblul spectrului politic. Sistemul de relatii personal-patrimoniale, de tip maffia, care guverneaza astazi viata partidelor va fi inevitabil înlocuit de regruparea pe afinitati doctrinale. Reorganizate si dotate cu programe credibile, formatiile democratice vor putea din nou sã obtinã încrederea opiniei publice si a electoratului, de care sunt acum lipsite din cauza colaborarii cu neo-comunistii. Cu toate acestea, opozitia anti-comunista nu va avea prilejul sa revina la putere prin algeri. Previzibila deriva catre anarhie s! ;i apoi catre autoritarsim a guvernului iscat din alegeri - cu înmultirea conflictelor sociale, radicalizarea luptelor politice si reaparitia pseudo-nationalismului de tip Ceausescu cu complicatiile externe pe care le poate aduce - toate acestea fac ca regimul sã aibe putine sanse de a supravietui pânã la scadenta electoralã din 2004. Ritmul prabusirii va fi atât de rapid încât în cel mult doi ani alegerile anticipate nu vor mai fi o solutie acceptabila, nici pentru ansamblul fortelor democratice, nici pentru populatia nemultumitã. Mineriada din Ianuarie 1999, prin care s'a urmarit rasturnarea guvernului, discursul din 3 Noiembrie al D-lui Iliescu si "promisiunile" D-lui C.V. Tudor ne arata cât se poate de limpede ca neo-comuni! stii sunt hotarîti sa scoata lupta pentru putere din cadrul ei institutional. De aceea, este evident cã de acum încolo tara nu va mai cunoaste crize guvernamentale: România se îndreaptã spre o criza de regim, si din aceasta nu va putea iesi prin alternanta. Singura iesire, în acest caz, este restructurarea institutiilor politice, asa cum au preconizat-o fortele Rezistentei-Anti-comuniste între 1990 si 1992, înainte de a fi marginalizate. Schimbarea actualului regim - care înseamnã si înlaturarea grupului hegemonic care l-a impus - este singura solutie compatibila cu restaurarea democratiei în România.
Dar, dat fiind sprijinul acordat de Moscova neo-comunistilor, tara nu va putea iesi din impas dacã fortele anti-totalitare nu sunt puternic ajutate de statele democratice.
* * *